Motherhood - ce nu mi-a pus nimeni

   Am hotarat sa fim parinti de la inceputul anului 2011, a urmat un drum greu, de la infertilitate, la o sarcina si nastere traumatizanta a fetitei noastre ce a plecat la ceruri, pana la o sarcina si nastere frumoasa ,cea a lui Iustin, pe data de 1 aprilie 2011.   In tot acest timp (mai exact 3 ani si 2 luni) am avut timp sa imi imaginez viata de mama din plin.

    Ma imaginam cu o burtica mare si imi doream sa simt "valurelele" facute de bebe. Apoi ma vedeam cu un pui mic la piept, imi imaginam manutele si piciorusele mici, zambetul de neegalat, obrazul caldut si moale. Toate acestea au devenit realitate, am langa mine tot ce mi-am dorit, un pui de om al nostru pentru care purtam o dragoste nemarginita, orice mama stie despre ce vorbesc. 

    Insa nu intelegeam despre ce vorbesc mamele cand spun ca le e greu cu bebelusii lor, gandeam astfel:  il hranesti de cateva ori pe zi, il schimbi de scutec, doarme mult, plange un pic si il legeni, te mai joci cu el , il imbraci, il speli, ce poate fi atat de greu? Citeam desigur pe forumuri si bloguri de bebelusi colicosi, de probleme cu alaptarea, de tot felul de greutati dar eram ferm convinsa ca nu mi se va intampla. Ziceau si ceva de nopti nedormite, dar nu am bagat de seama. 

    Cea mai grea a fost prima luna dupa nastere, pana am prins putina experienta. 

    Intr-o buna zi, dealtfel cea mai frumoasa zi din viata mea de pana acum, ( nu stiu de ce toata lumea considera cea mai frumoasa zi in viata unei femei cea a nuntii ei, ca pentru mine ziua nasterii a fost cea mai cea), m-am trezit cu un pui de om in brate. Stiam deja ca sunt responsabila total pentru el, imi dadeau lacrimile cand il priveam, nu imi venea sa cred ca e al meu, ajunsesem sa cred ca nu voi avea niciodata un copil al meu si uite-l, il aveam in bratele mele, frumos, sanatos si din acel moment s-a instalat cea mai mare frica din viata mea: sa i se intample ceva. In maternitate nu am dormit noaptea, il priveam incontinuu, ii studiam fiecare trasatura....

1. Deci in topul lucrurilor pentru care nu am fost pregatita este INGRIJORAREA permanenta si intensa pentru bunastarea puiului. Avand in vedere ca inainte pierdusem o sarcina la 31 de saptamani, si in sarcina asta am fost ingrijorata si credeam ca odata cu nasterea toate grijile vor disparea. M-am mintit singura. Asa ca inca din maternitate m-am speriat ca tresarea in somn, ca i-a iesit o alergie pe fata, ca in scaun avea granule albe, ca niste seminte, fugeam cu scutecul prin maternitate, o cautam pe asistenta sa-i arat.

    Acum ma ingrijorez cand doarme pe burta (risc de SIDS) si in general cand dorm cu el , ma ingrijorez cand plange ca nu stiu sigur motivul, ma tem sa nu cada din pat, ma tem sa nu cad eu cu el. Lista poate continua, si cu siguranta imi voi face griji pentru el si cand va avea 30, 40, 50 de ani.

2. OBOSEALA a fost mult peste ce am asteptat eu. Din fericire lucrurile s-au ameliorat dupa prima luna pentru ca in mare parte a fost vina mea. Inca de la maternitate mi s-a spus ca bebe trebuie sa doarma in patutul lui si zau ca as fi dormit cu el din prima clipa dar imi era frica sa nu-i fac rau prin somn si zilele mele decurgeau cam asa: bebe papa la orizontala ( imi era greu sa stau in fund din cauza epiziotomiei) si adormea la alaptat. Eu ca o mama corecta il luam din pat ca sa il culc in landou. Cum ajungea in landou , incepea sa planga si urmatoarea perioada o petreceam incercand sa il adorm fara succes. Apoi venea vremea mesei si povestea se repeta. Se mai intampla sa nu se trezeasca cand era pus in landou si atunci il priveam ce frumos doarme sau cautam pe net informatii legate de bebelusi. Si uite asa aproape ca nu am dormit o una de zile. Aveam momente in care eram atat de obosita incat simteam ca nu mai pot avea grija de copil, ameteam foarte tare si nu ma puteam concentra. Si astea cu tot cu mult ajutor de la sot.

     Acum ma declar ODIHNITA , bebe doarme cu mine de la varsta de o luna si dormim 8-12 ore cu pauze scurte de papa.

3. TIMPUL  a capatat o cu totul alta notiune. La inceput timpul era masurat in saptamani de sarcina si acum in lunile puiului. In functie de varsta lui ma orientez. Si mai pot sa spun ca pana la 3 luni si jumatate timpul a trecut foarte greu, pentru ca micutul nu dormea noaptea ci ziua. 

   Mai pot adauga ca nu am timp sa merg la baie, sa fac dus, sa gatesc, etc dar nu ma deranjeaza acum, voi avea destul timp liber cand va creste bebe.

    Si cel mai important este ca timpul a devenit PRETIOS . Iustin nu va mai avea niciodata 4 luni si 8 zile, azi am ultima sansa sa fiu cu Iustin cel de aceasta varsta.

  

    Am cautat un termen care sa descrie viata mea din acest moment si mi-a veni in minte cuvantul INTENS . Cea mai frumoasa, extraordinara, palpitanta, complicata perioada din viata mea.

                                                        Talpite mici in maternitate