Sarcina si Nasterea lui Iustin

   Acum nu am dispozitia necesara sa vorbesc detaliat despre ce s-a intamplat inaintea acestei sarcini, spun doar ca fetita noastra a murit la 31 de saptamani de sarcina, pe 26 aprilie 2013. Sarcina obtinuta dupa aproape 2 ani de tratamente, asteptari, dezamagiri, sute de teste negative. Pe 27 aprilie mi-a fost indusa nasterea, care a fost pentru mine cel mai dureros si traumatizant eveniment. A urmat inmormantarea iubitei noastre mici...si acum imaginati-va cum influenteaza hormonii si schimbarile o mama a unui copil perfect si sanatos, de cele mai multe ori se ajunge la depresie postpartum, de la usoara stare de confuzie pana la depresii puternice. Dar acea mama sa fi ramas fara copil, in lupta cu hormonii si in plin doliu, cu furia laptelui pe care nu avea cui sa-l dea, su burta goala si cu sufletul gaurit... 3 luni am fost pierduta total.

   De ziua sotului meu, pe 18 iulie, la aproape 3 luni de la tragedie au inceput niste crampe destul de rele, cu siguranta a fost ziua in care micul miner isi facea cuib. Pe 23 iulie aveam programare la doctor ( dupa sarcina pierduta am facut analizele de trombofilie si mi-au iesit 3 mutatii: PAI-1  MTHFR si MTRR heterozigote ) si fix inainte de vizita am facut un test de sarcina si mare surpriza, era cu 2 liniute, la doar 10 DPO. Am fugit repede sa fac analiza Beta HCG si apoi mi-am chemat sotul ca era plecat undeva. I-am scris pe o foaie A3 " esti tatic de bebe mic" si am lipit acea foaie de dulap.
    A ajuns acasa, eu eram toata un zambet. Si ma intrebat " esti insarcinata?" . Se pare ca se citea pe fata mea fericirea. S-a asezat fix in fata dulapului dar nu a vazut acea foaie, i-am zis sa se uite in jur, tot nu a vazut-o. A trebuit sa i-o arat.
     In acel moment eram foarte fericiti, dar si rezervati, abia trecusem printr-o mare pierdere...  Am mers la doctor in maximum 2 ore, cum ziceam, aveam programare si ea nu a vrut sa imi vada testul pozititv, a zis ca dau eroare, m-a bagat la ecograf si era dezamagita ca nu se vede nimic acolo. Eu nu eram atat de dezamagita pentru ca stiam ca puiul are doar 10 zile, era chiar imposibil sa se vada, nu stiu ce cauta doamna doctor. M-a chemat peste o saptamana, de unde verdictul : cel mai probabil e sarcina extrauterina, ca e lichid in Douglas. Se vedea si un puncticel de 2,5 mm in uter dar pararea dnei. doctor a fost ca nu e ala sacul embrionar. M-a chemat iar peste cateva zile. Intre timp, au inceput niste sangerari si intepaturi in stanga. Eu eram foarte dezamagita, eram sigura ca e extrauterina, plangeam, am sunat-o pe dna dr. si efectiv a tipat ca nu o intereseaza cine sunt si ce am patit ca ea are acum pacienti. La urmatoarea ecografie s-a vazut sacul embrionar si la o alta, la 6 saptamani si 2 zile, l-am vazut pentru prima data pe Iustin, un puncticel minuscul dar cu o inimioara mare de deja batea. Eu nu as fi vrut sa fac ecografie pana la 6 saptamani si jumatate dar asa au fost circumstantele si m-am lasat ghidata de doctor. La ultima vizita mi-am adus si sotul, dar nu a fost lasat sa intre in cabinet pe motiv ca doamna se grabeste, desi eram la cabinetul ei privat, plateam a patra ecografie. Si pe finalul consultatiei mi-a zis sa nu ma astept sa fie bine sarcina mea. Atunci amandoi ne-am infuriat si am schimbat doctorul. Si am fost multumiti de el fana la final. M-a linistit de fiecare data si m-a sustinut sa nasc natural.
     A trecut trimestrul I de sarcina, cu greturile de rigoare din saptamanile 5-13, care erau oarecum mai putin intense decat in sarcina precedenta. Am mai avut si in saptamanile urmatoare greturi, dar de durata scurta. La 12 saptamani am facut morfologia fetala si mi s-a zis ca bebelusul e bine, sanatos si ca e baietel. La ecograf sarea ca o broscuta :) .
     Cum am zis mai sus, facand profilul de trombofilie am descoperit 3 mutatii, nu foarte grave, dar era o posibilitate ca anume ele sa fi cauzat moartea intrauterina a fetitei mele. Asa ca pana la 13 saptamani am luat Aspenter si de la 13 saptamani, sotul mi-a facut injectii anticoagulante in burta ( Innohep 0, 35 ).
     A trecut si trimestrul II, de la 15 saptamani si cateva zile am inceput sa imi simt  zilnic puiul, si sotul l-a simtit imediat cu mana. Incercam sa fiu cat mai linistita, eram bucuroasa ca ma puteam misca in voie, in sarcina trecuta am stat foarte mult la pat din cauza sangerarilor cauzate de placenta jos inserata. Am lucrat pana la 24 de saptamani, apoi am renuntat singura, oricum nu aveam contract ca am ramas gravida chiar in perioada angajarii, si a fost foarte convenabil, lucram de acasa si imi duceam lucrarile la serviciu, care era la 5 minute distanta. De pe la 22 de saptamani ma uitam saptamanal ce sanse de supravietuire are bebe daca se naste atunci. Mi-am creat singura pe computer un jurnal de sarcina si mi l-am printat si scriam in el.
     A venit trimestrul III, deja aveam o burta imensa. Dupa 30 de saptamani timpul a inceput sa treaca dureros de greu. Aveam arsuri, dureri de spate, dureri in zona osului pubian, carcei, sindromul picioarelor nelinistite, sangerari nazale, nas infundat. Dar acestea stiam ca sunt trecatoare si rabdam, ca scopul lor era unul nobil. Lucrul care ma nelinistea era ,ca de la 20 de saptamani aveam tensiunea marita. In general ma invarteam in zona 130/85 dar am mai avut si sistolica 140, de vreo 2 ori 150. De pe la 31 de saptamani mergeam cam saptamanal la Test Non Stress, tot pentru a fi tinuta sub observatie mai atent. Numaram zilele, orele, nu imi venea sa cred ca imi voi intalni copilasul si totodata imi era si frica de o alta tragedie.
     A trecut timpul si a venit ziua dinaintea nasterii, in care am simtit o presiune puternica, parca se despica pelvisul, iar in urmatoarea dimineata, de la 6 au inceput contractiile ( aveam 39 de saptamani si 2 zile). A urmat cea mai minunata zi din viata mea.
      Povestea nasterii o am postata aici : http://nasteridepoveste.ro/intampin-nasterea-cu-calm-si-bucurie-nastere-naturala-nemedicalizata/  . E un site cu povesti frumoase pe care il recomand.
      Acesta e inceputul povestii noastre.